My familly portrait
…So what now?
Tragedia inca nu a avut loc…
Este vorba de familia mea. De parintii mei. De sora mea. De legatura de sange care se presupune ca ne uneste. Nu inteleg cum e treaba cu legatura de sange. Sunt frati si surori care fac dragoste, care au copii…oare fac asta ca sa intareasca legatura de sange?! Ma indoiesc, cu toate ca nu este exclus nici acest motiv…
Acum ceva timp, am redescoperit o prietena. Cu care am vorbit foarte multe, despre multe. Despre ea, despre mine. Ea are probleme pe care trebuie sa le rezolve. Eu am probleme pe care trebuie sa le rezolv. Cand a ajuns in tara, la vreo saptamana i-am povestit, tot ce mi s-a intamplat cat ea a fost plecata. A ramas muta de cat de distrusa pe dinauntru fusesem. Aunsesem la fel si pe dinafara. Eram pe atat de uscata, pe cat de mic imi era cheful de viata. Am avut momente cand erau 5 grade afara, si eu plecam sa ma plimb prin IOR imbracata doar cu un tricou, si pantaloni. Si asta pentru ca nu simteam frigul exprimat in grade Celsius.Il simteam doar pe cel din interior.
Cand EA mi-a asucltat povestea a zis ca nu stie ce sa imi zica. M-a sfatuit sa ma descarc. Asta a fost acum cateva luni, in septembrie mai exact…de atunci am tot incercat sa scriu familiei mele o scrisoare. Nu de adio, nici de iubire, nici de dor. Ci pentru a ma descarca. Pentru ca sunt prea multe frustrari intr-un corp de doar 60kg.
Nu stiu cum sa incep.
Cred ca o voi face cu inceputul…(mi-ar fi mult mai usor daca as sti care este acela!).
Eu am 22 de ani. Nu sunt singura la parinti, ci am o sora. Ea are 32 de ani.
Eu am fost o fire destul de rebela de mica, genul de copil care a stiut intotdeauna ca vrea altceva. Care nu a facut aia, pentru ca mama mi-a zis sa fac aia. Am fost obligata de multe ori sa fac aia, sau ailalta. Spre deosebire de sora mea. Cred ca de aici a inceput totul. De la sora mea…
Incepand cu personalitatea mea, cu dorintele mele, cu ideile mele, totul mi-a fost subjugat, si sugrumat, si comparat cu cea/cele ale surorii mele. Unele lucruri erau normale, la urma urmei sunt calitati sau defecte care pot fi comparate…dar sa compari o personalitate intreaga, si sa o renegi, sa refuzi sa o intelegi, mi se pare total incorect fata de copilul respectiv. Adica fata de mine.
Ea invata, fara sa fie rugata, eu …eram obligata. Ea era exemplul dat pana si de profesori la scoala. Matusi, verisori, si prieteni de familie ma comparau cu ea. Era “modelul” meu. De urmat…dar ei nu si-au pus niciodata problema ca, sunt DIFERITA.
Am trecut prin generala, am trecut prin liceu, si m-am mutat la facultate. Unde eram in acelasi oras cu ea. Ea era pusa mereu sa ma verifice. sa fie sigura ca fac bine ce fac, si ca nu fac nimic rau, ca fac tot ce zic ei sa fac.
La 19-20 de ani, nu imi puteam permite sa ii spun surorii mele ca merg intr-un club. De unde ai tu bani de club?! mama si tata iti dau bani sa iti iei ceva, si tu te duci in cluburi? Pentru tot, trebuia sa gasesc o explicatie. Nu puteam sa ii zic tatalui meu ca la varsta mea, ar fi fost totusi un lucru normal, sa merg sa ma zbantui pe langa alti baieti de varsta mea. Doamne fereste!…Rusine!!!….
Apoi am facut prima greseala. M-am indragostit de cine nu trebuia, si viata mea a inceput sa isi schimbe cursul…Deja, incepusem sa fiu mai miserupista. Incepusem sa simt ca am pe cine conta, in cazul in care familia mea, nu va mai fi acolo cand voi avea nevoie. Imi facusem niste prieteni buni, de pus pe rana. Pe unii inca ii mai am, pe altii i-am pierdut. Am renuntat o perioada la familia mea…de fapt, ei au renuntat la mine. Pentru ca in primul an de facultate am ramas cu o restanta. pana in anul 2, si ca dovada a sprijinului lor, la 19 ani m-am angajat full-time, si am cam avut grija de fundul meu vreo 4 luni…Eram vesnic trista. Ma intrebam mereu…: “de ce nu ma inteleg?! de ce se asteapta de la mine sa fiu perfecta cand asta sunt eu?! asta e tot ce pot eu acum sa fiu…ca daca mi-ar acorda mai multa intelegere, si daca mi-ar dovedi ca ma iubesc asa cum sunt, atunci voi incepe sa cresc!!” . In vara aceea am slabit in jur de 15 kg. Aratam de parca as fi fost tinuta in ate. Eu nu mai semanam cu ceea ce eram. Tata s-a speriat cand m-a vazut…Atat de tare, incat m-a rugat sa nu mai lucrez, ca nu imi face bine…greseala mea a fost ca l-am ascultat.
O perioada am stat acasa. Doar facultate si atat. Dar nu imi ajungea intotdeauna. Daca ceream mai multi bani, imi cerea lista cu ce fac cu banii de la ei?!…si nu erau multi. Erau mai multi, ca acum 10 ani pe vremea soramii, dar nu erau multi pentru acum 2 ani. Si am luat o decizie gresita. Am facut ceva ce nu m-a ajutat sa ma dezvolt in mod pozitiv. Pe unii i-a ajutat. Pe mine nu…Problema a fost ca sora mea, a aflat…si a inceput santajul. M-a luat de unde stateam, si am stat cam o luna de zile la ea…Ma simteam efectiv ca o stigmata. Simteam ca am o cruce pe frunte, si de fiecare data cand se uita la mine, simteam cum incepe sa arda. Simteam nedumerirea pe care o avea in legatura cu mine, dar mai mult decat atat..simteam neaprobarea. Stiam ca nu ma intelege si ca nu o sa ma inteleaga niciodata.
Sora mea este casatorita. Are o familie intreaga. Un sot si 2 copii. Mici si frumosi. Are studiile finalizate, si dpdv material nu o duce raul.
Eu sunt singura. Singura familie pe care o am este constituita din mama si tata, pe care sunt pe cale sa ii pierd. Nu detin nimic. Decat pe mine.
Si totusi, sora mea simte ca trebuie sa lupte impotriva mea. Totusi sora mea, sustine ca eu nu merit tot. Bine…nu merit.
Nu am luat licenta. Am fost efectiv crucificata. Zeci de telefoane, de intrebari, de nedumeriri…de plansere, de regrete. Toate pentru ca i-am dezamagit, ca i-am facut de rusine.
Nu m-a intrebat nimeni de ce nu am reusit sa iau examenul ala. Nu m-a intrebat nimeni daca am fost in stare sa il iau. Nu a stiut nimeni ca pe dinauntru incercam sa imi revin, dupa ce mi-am dat seama ca am pus caramida peste caramida, ca sa construiesc o relatie, cu o persoana care lua caramizile pe care eu le puneam, si cu ajutorul acestora, construia ALTE relatii. Nu m-a intrebat nici unul din ei, daca m-a durut. Caci m-a durut. Durerea mea, era ireparabila. Raul facut era atat de mare, incat zidul care s-a ridicat apoi, nu l-a mai trecut nimeni. Pana acum. Eu…doar ma mai duc un an la facultate….
Sora mea m-a dezamagit foarte tare.
Mai tare decat am dezamagit-o eu pe ea, cu 3 poze cu mine dezbracata facute de un barbat cu care am facut eu dragoste. Am dreptul, consider, de a face sex cu o persoana care ma face sa imi doresc acest lucru. Am fost acuzata ca e pornografie, ca e un lucru foarte urat. Ca sunt niste porniri foarte ciudate. I-a spus mamei, care i-a spus tatalui meu. Care mi-a reprosat ca lucrez la bordel, si ca el nu m-a trimis la facultate sa ma prostituez. Am ramas fara cuvinte.
Totusi, sora mea vrea sa ii arate pozele respective tatalui meu…
La intrebarea mea:” nu iti pasa, ce se va intampla cu tata?! “…ea a raspuns:” Daca moare, ce?!…l-am omorat eu, sau TU?”…
Ciudat, dar as fi sperat sa nu puna problema astfel. Prefera sa ma vada pe mine vinovata de moartea lui, decat sa se gandeasca ca poate totusi nu o sa i se intample nimic.
De ce face sora mea toate acestea?!…Pentru bani. Pentru ratele de la casa ei. Pentru ca o parte din banii pe care parintii mei, au vrut sa mi-i dea, i-ar fi de folos ei, sa ii usureze viata.
Problema e ca … daca face pasul acesta, viata mea ar fi …
Macar daca ar fi pentru ceva ce merita.
Credeam ca totusi, eu as fi fost mai valoroasa decat un cont mai plin in banca.
bun gasit draga mea,
am citit postarea ta si nu am putut sa ma abtin sa comentez. Nu ptr ca as considera ca este pretios comentariul meu..ci ptr ca o situatie similara oarecum, a fost si in familia mea. Paradoxal, eu sunt “sora cea mare” din familia mea iar surioara mea este cu vreo 16 ani mai mica decat mine. Asemeni voua, si noi ne-am confruntat cu aceleasi dificultati. Eu fiind sora cea mare, am fost modelul sorei mele; eu constiincioasa si “realizata”, ea mai capricioasa si rebela…o copila de altfel. In umbra mea a crescut si fara sa vreau am devenit idolul ei. Era mereu recalcitranta si pornita sa decalnseze o revolutie din orice…Nu am inteles-o si mereu eram nedumerita de comportamentul ei. Intr-o zi s-a casatorit, brusc si fara prea multa gandire. La fel de brusc a decis sa locuiasca in alta tara. Am gasit peste timp, un bilet. Nu-mi era adresat, era un fel de jurnal care continea framantarile ei, incercarile ei disperate de a-mi semana…si apoi justificarea plecarii…”am realizat ca alaturi de sora mea, nu voi putea sa ma simt niciodata multumita de mine insami, ptr ca am perfectiunea langa mine”….Am suferit enorm, ptr ca mi-am pierdut sora si ptr ca orbita de cerinte, nu am reusit s-o inteleg. Departe insa, ea este fericita chiar daca distanta inca ne doare….
Cu speranta ca vei intelege ceea ce am vrut sa-ti transmit, iti doresc sa ai puterea de-a fi fericita cu tine insati !
Loreley
[...] a scris un articol trist, un portret de familie care pe mine una m-a miscat. Merita [...]