El..

Pentru ca atunci cand se uita la mine, ii simt privirea adanc in suflet…
pentru ca atunci cand ma saruta, buzele lui sunt parca facute pentru ale mele…
pentru ca atunci cand ma atinge, nu imi vine decat sa inchid ochii si sa pun mana peste mana lui si sa il sarut…
pentru ca atunci cand ma suna, vocea lui e ca un fel de energizant pentru mine…
pentru ca atunci cand imi da de inteles ca s-a gandit la mine, inima imi tresare…
pentru ca are pielea fina…si parul negru, si ochii castanii…
pentru ca are cel mai frumos zambet…
pentru ca este atent…
pentru ca zice bancuri bune…
pentru ca degetele lui nu sunt nici lungi, nici groase, nici scurte, nici subtiri…ci perfecte…
pentru ca este sincer…
pentru ca facem dragoste ca doi nebuni…

pentru ca el… e pur si simplu el..

Pentru ca este cu alta…

My life. Part one

Am facut in seara asta o mica promisiune cuiva ca data viitoare ii voi povesti ceva secret din viata mea. Si am pus si o mica conditie. Dar, dat fiind ca persoana respectiva a indeplinit mai mult sau mai putin acea conditie, voi incepe sa povestesc  de pe acum…cate putin.

Imi e greu sa incep cu ceva anume. Inceputul e…putin cam confuz la mine.

Parintii mei, au 2 copii…respectiv pe mine si pe sora mea. E diferenta destul de mare intre noi, in jur de 11 ani, care pentru mine au contat foarte mult. Poate si pentru ea. Cat timp eu am fost mica, ea era ocupata cu mine. Eu eram principala ei grija. Daca eu faceam ceva, ea raspundea…Ea lua bataie, ea era certata, ea era pedepsita, ea era lipsita de privilegii din cauza mea. Din cauza ca eu eram aia mica. Apoi…ea a plecat la facultate. Ea avea 19 ani eu ..9…efectiv, nici nu am apucat sa o cunosc. Stiam doar din ce imi ziceau parintii si rudele ca …e frumoasa, desteapta si mereu perfecta. Si ca atunci cand o sa fiu mare eu trebuie sa fiu ca ea. De la 9 ani, toata lumea mi-a bagat in cap ca trebuie sa fiu ca sora cea mare. Efectiv…personalitatea mea, era menita a fi…neluata in considerare. Problema cu mine a fost ca eu, spre deosebire de sora mea, eram foarte rebela. Nu mi-a placut foarte mult sa nu ies din cuvantul alor mei. Nu am vrut sa intru in rand cu ceilalti copii care faceau ce ziceau mama si tata. Eram si eu acolo…o mica rebela. Apoi, criza a inceput cand am intrat la liceu. Asta pentru ca :

1.  nu era liceul la care ar fi vrut ai mei sa intru;
2. era mai slab decat liceul pe care l-a acut sormea;
3. nu aveau pe nimeni in liceul acela sa ma supravegheze(spre deosebire de celalalt unde aveam in jur de 4 profesori rude si cel putin 10 profesori pe care mama ii cunostea.)

A fost scandal mare. Ca o sa ajung rau, ca nu o sa invat, bla bla bla…Am invatat. Nu m-am rupt cu invatatul, pentru ca nu am facut din asta un scop. nu am facut din scoala un altar. Nope. Scoala e facuta ca sa treci prin ea, si efectiv sa ramai cu ceea ce iti este de folos pe viitor.  Nu mi-ar fi folosit la nimic sa pierd ore in sit invatand comentarii pe de rost, sau o multime de lectii, care mi-ar fi adus un 10 in loc de 9.

Pe langa scoala, la care nu excelam…eram un elev mediu…undeva pe la nota 7-8 ma invarteam tot timpul, eram si foarte foarte dornica de independenta. Faceam tot ce se putea sa lipsesc de acasa, sa imi iau toate prostiile, sa nu stie mama nimic din ce fac, sa nu stie cu cine umblu…ce sa mai, eram hotarata sa nu trebuiasca sa le dau alor mei raspunsuri la intrebarile lor. Eram asa de egoista, incat prin clasa a 10-a ma certasem asa rau cu mama ca ea credea ca iau droguri. Huh, si eu nici macar nu stiam sa fumez. Oricum, principalul defect era faptul ca …nu sunt la fel de buna ca sormea, la scoala, la ajutatul mamei prin casa..la cat de frumoasa eram, si la cat de mult ma indrageau oamenii.

Tin sa mentionez ca eu..spre deosebire de sormea, am atras mereu oamenii de partea mea, cu umorul meu si cu veselia mea debordanta. Eram mai tot timpul plina de buna dispozitie, si mereu vesela si usa pe sotii, iar asta m-a apropiat de oameni foarte tare. Bineinteles ca acest aspect are si minusuri. Nu ma prea lua lumea in serios, dar…eram foarte indragita. Cu toate astea, sormea era cea serioasa, cea capabila sa ia decizii, si si mai important: deciziile ei erau in proportie de 75% bune.

In clasa a 12-a m-am indragostit prima oara. Atunci s-au crizat cu totii cu adevarat. Ca sunt inconstienta, ca am bacul, ca nu stiu ce fac…si abureli din astea. Efectiv m-a durut in paispe si poate uneori nici acolo. De fapt in sufletul meu …eram deprimata, pentru ca…era prima oara cand eram indragostita, cand eram fericita, si ai mei ma frecau toata ziua la cap cu bac-ul si importanta lui. Fuck it. Sormea se maritase…acum…eu trebuia sa intru si la facultate.

Memorabila este ziua in care mi-am aflat nota de la bac. A fost GROAZNIC. Cu G mare. Au venit sa ma ia cu masina, si m-au vazut cu prietenul meu. Tata tot drumul nu m-a scos din curva, pentru ca indraznisem sa ma sarut cu prietenul meu, de fata cu colegii mei. Mama nu zicea nimic. Uneori il mai aproba pe tata, dar nici vorba de aparare. Interesant este faptul ca … era ziua in care scapasem de grija bac-ului, imi aflasem nota…si totusi, nici un cuvant de lauda, nici un bravo..nimic. Doar dezamagire. Am plans 2 zile. incontinuu. nu voiam sa il vad pe tata. nu voiam sa o vad pe mama. nu voiam sa mananc. Voiam doar sa ma lase in pace, sa intru la facultate si sa plec odata de acasa, din locul in care crescusem, de langa oamenii pe care ii iubeam, dar care imi faceau moralul praf.

Si am intrat si la facultate. Am intrat la taxa. Dezamagire. nu atat de mare, dar…tot dezamagire. Primul an a fost…ciudat…

Primul an a fost cel mai important. Mi-a schimbat viata…

Atunci mi-am cunoscut prietenii cei mai buni, atunci l-am cunoscut pe A. Atunci am avut primul serviciu, apoi primele dezamagiri.Atunci, in acel prim an.. am inceput sa sufar.

Somn usor.

Pe maine…:)

Someone’s daughter…

Sunt in asa o pana, ca nici titlu nu gasesc pentru acest post.
E tarziu. Prea tarziu, intr-o seara de luni, in care constientizez ca urmeaza marti, si ca trebuie sa ma trezesc la 7:30. Probabil maine o sa fiu ca un zombie prin birou. Dar nu suport ideea de a ma indrepta spre un pat gol, in care stiu ca ma voi foi, si ca la final voi adormi cu lacrimini in ochi, asa cum s-a intamplat aproape toata saptamana.
Azi noapte am visat o inundatie. Si apoi…multa apa limpede, clara…am visat ca mergeam pe sub apa. Cu toate ca eu nu stiu sa inot…
Sper sa fiu la fel de buna in continuare. La a ma preface ca zambetul meu, e proiectia sentimentelor mele.
Voi cei care stiti adevarul…va rog sa nu va comportati ca atare.

I hate this part right here…

…au trecut 6 zile. De 6 zile nu mai pot adormi cum o faceam inainte. Ma sucesc prin pat, nu imi gasesc locul, nu pot inchide ochii, si chiar daca ii inchid nu fac altceva decat sa ma gandesc la familia mea. Sau la ceea ce s-ar presupune ca este familia mea. Inca nu m-am obisnuit cu gandul ca M. mi-a facut asa ceva.

Miercuri m-a sunat, de vreo 3 ori pe fixul de la munca, probabil ca sa ma verifice daca eu chiar lucrez unde i-am spus ca lucrez, sau daca sunt la bordel…Ironie nu? Cand am vorbit cu ea, mi-a spus ca mama mi-a pus bani pentru ultima oara pe card, si ca nu vor sa ma mai vada, ca nu vor sa  mai vorbeasca cu mine, ca nu imi mai raspund la telefon pana nu ma duc acasa sa vorbesc cu ei. Sa le cer iertare…Pentru ce?!…pentru ca sunt eu?!…pentru ca Eu nu sunt cum vor Ei sa fiu?!?!

Ce sa le spun?!Ca am gresit? Ca ceea ce ei considera a fi gresit, si imoral mie mi se pare a fi corect?! Sa ii mint ca adevarul meu de fapt e minciuna, si sa le spun doar ceea ce ei vor sa auda?!

La dracu’ NU! Refuz sa fac asta…Refuz sa cred ca s-a ajuns atat de departe, incat sunt pusa sa aleg intre a fi ceea ce sunt eu, si ceea ce vrea familia mea sa fiu!

M. mi-a zis ca ar prefera sa creada ca ma droghez, ca sunt alcoolica, ca am fost convinsa sa fac asta, decat sa creada ca am facut-o cu buna stiinta. Si de bunavoie. Ce am facut atat de rau?! 3 poze?! sex?!O petrecere???!!Jesus…

Sambata dimineata m-a sunat. culmea perversitatii…Discutia a fost ceva de genul:” Cand vii pe la mine?ca saptamana viitoare e ziua ta, si sa vii sa iti dau cadoul [.....] i-ai sunat pe mama si pe tata?!..”

Raspunsul meu a fost:” In conditiile in care tu, stii anumite lucruri despre mine, si te-ai hotarat sa le spui parintilor nostri , constienta fiind ca imi faci mie un rau si nu numai mie ci si lor, doar din cauza banilor..nu din falsul si presupusul motiv ca asa imi vine mintea la cap, atunci te anunt ca nu am de gand sa trec pe la tine prea curand. Si nu, nu i-am sunat pe mama si pe tata. Nu mi-ai zis tu ca nu vor sa auda de mine? ca nu o sa imi raspunda la telefon?!?!?!..”

M.:- tu trebuie sa incerci!. WTF??!?!?!?!

Vedeti voi, problema sta in felul urmator:m-au facut, m-au crescut, mi-au dat casa, masa, bani, dar in nici un caz nu voi face din viata mea, si din faptele mele, vre-un sacrificiu la adresa altarului pe care ei l-au construit cu impresia, ca acest altar constituie fata unei familii.

Daca de acum incolo, va trebui sa ma holbez in fiecare seara la tavan, stergandu-mi lacrimile pe furis, intrebandu-ma: “oare azi ma suna?!”, atunci asa sa fie. Pentru ca de data asta nu mai cedez. Pentru ca vreau, sa ma cunoasca asa cum sunt. Asa cum nu au vrut sa ma vada niciodata. Rebela, cu restante, cu gura mare, orgolioasa, rece, mereu pusa pe glume, dar acum….atat de goala in interior.

E 1 decembrie 2008. E 3 noaptea, si stau la birou si scriu asta pe o hartie. Pentru ca nu pot sa dorm…Corpul imi este obosit. Ochii mi se inchid, dar de fiecare data cand inchid ochii ii vad pe ei. Mi-i imaginez si stiu ce cred despre mine. Se gandesc ce copil rau au. Gandurile astea dor…As vrea ca macar lacrimile sa imi aduca o solutie.

Dar din pacate, de data aceasta … solutia nu e la mine.